1 octombrie 2025

BNR, MEC, ARB, IBR și FGDB au organizat 28 de Ateliere de educație financiară pentru profesori la nivel național


Banca Națională a României (BNR), Ministerul Educației și Cercetării (MEC), Asociația Română a Băncilor (ARB), Institutul Bancar Român (IBR) și Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au organizat, în perioada iunie-septembrie 2025, cea de-a doua ediție a programului „Ateliere de educație financiară pentru profesori” care a inclus un număr de 28 de ateliere de educație economică și financiară la nivel național pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar. Activitățile au fost organizate în 20 de orașe din țară, inclusiv Municipiul București, și au reunit peste 800 de profesori.

Proiectul se adresează profesorilor din ciclurile gimnazial și liceal în calitatea lor de formatori și multiplicatori de mesaje educaționale pentru elevi.
Informațiile prezentate de lectorii BNR, ARB, IBR și FGDB au acoperit teme diverse și de complexități diferite, care au urmărit nu numai transmiterea de cunoștințe/ recomandări din zona finanțelor personale (realizarea și gestiunea unui buget personal, principii și strategii de economisire, caracteristici ale produselor de creditare, instrumente moderne de plată și riscurile de fraudă asociate), familiarizarea cu rolul și atribuțiile Băncii Naționale a României și ale instituțiilor de credit, precum și prezentarea evoluțiilor economiei României în perioada de după aderarea la Uniunea Europeană.
Activitățile au facilitat totodată realizarea unui schimb de experiență privind nevoile de educație economică și financiară ale elevilor și metodologiile potrivite pentru interacțiunile cu aceștia.

Categorii:

Grup țintă: Cadre didactice
Acoperire sector: Banking, Finanțe personale / Bugetul familiei, Macroeconomie
Acoperire teritorială: La nivel național
Instrumentul sau activitatea prin care se implementează inițiativa: Curs
Instituția sau organizația: Asociația Română a Băncilor, Banca Națională a României, Ministerul Educației Naționale, Altele