10 martie 2026

Sesiuni de formare profesională continuă: „ Formarea personalului didactic din învăţământul primar în domeniul financiar (StartFIN)” – 2025


Începând cu anul 2022, ISF a primit acreditarea programului Formarea personalului didactic din învăţământul primar în domeniul financiar (StartFIN) dedicat cadrelor didactice preuniversitare din învăţământul primar. Sesiunile de formare a cadrelor didactice urmăresc obținerea de competențe cu privire la gestionarea banilor şi adoptarea unor decizii care au consecințe financiare, precum şi conturarea unei imagini a modului în care banii sunt percepuţi, cheltuiţi, economisiţi, împrumutaţi sau investiţi în societatea de azi.

Pentru cel de-al treilea an de implementare, programul a continuat să înregistreze un interes crescut, în perioada de raportare fiind organizate 22 grupe de participanţi, însumând un număr de 536 cadre didactice înscrise și 880 de ore de instruire.

Raportat la cele 22 grupe finalizate (ultimele două grupe având programate sesiunile de evaluare finală în luna februarie 2026), programul de formare continuă StartFIN a înregistrat 401 absolvenți, iar rata de promovabilitate aferentă programului este situată la 74.81% din numărul celor înscrişi iniţial, principalele motive de abandon/eliminare fiind, fie o suprapunere cu deplasări în afara țării a cadrelor didactice, fie cu o parte a activităților didactice, majoritatea dintre aceștia exprimându-și însă dorința de a se înscrie în grupele viitoare ale programului.

Categorii:

Grup țintă: Cadre didactice
Acoperire sector: Asigurări, Banking, Finanțe personale / Bugetul familiei, Investiții, Pensii private, Piața de capital, Taxe și impozite, Altele
Acoperire teritorială: La nivel național
Instrumentul sau activitatea prin care se implementează inițiativa: Online, Curs, Elaborarea unui manual, Altele
Instituția sau organizația: 21 de entități public-private, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Educației Naționale, Altele