Academia de Asigurări este un program de specializare profesională dedicat studenților, realizat de UNSAR, în parteneriat cu Institutul de Studii Financiare (ISF) şi Uniqa Asigurări. Fiind la cea de-a patra ediție, acest program s-a bucurat de un număr de 114 de studenți înscriși.
Prin intermediul unei preselecții, din cele 38 echipe (a câte 3 membri) înscrise, au fost alese 10 echipe. Programul oferit sub forma a 10 module a oferit participanților selectați în program oportunitatea de a-și pune în valoare cunoștințele obţinute prin realizarea unui studiu de caz pe echipe.
În baza evaluării, echipele poziționate pe primele 3 locuri au fost premiate de către UNSAR, împreună cu ISF, restul de 21 participanţi finalişti primind premii de participare sub forma unui voucher, din partea ISF.
Câștigătorii concursului din cadrul Academiei de Asigurări – ediția a IV-a au fost:
• Locul I – câte un laptop per membru (echipa Safety Team – Academia de Studii Economice din Bucureşti);
• Locul II – câte o tabletă per membru (echipa InsurASE – Academia de Studii Economice din Bucureşti);
• Locul III – câte o pereche de căști wireless per membru (echipa Everlasting Peak – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca).