Share

6 septembrie 2021

Campanie națională de informare


ASF derulează constant diferite campanii de informare dedicate consumatorilor de servicii și produse financiare nebancare.

Odată cu închiderea lunii mai 2021, s-a finalizat și campania națională a ASF de distribuire a unor materiale de educație financiară. Peste 153.000 de broșuri, flyere, ghiduri, elaborate de Autoritate, au fost distribuite elevilor, tinerilor și adulților cu ajutorul partenerilor – primării, inspectorate școlare, universități, asociații profesionale! Astfel, materialele educative au ajuns în primăriile din județele Olt, Dolj, Ilfov, Argeș, în Colegiile Naționale Militare din județele Suceava, Prahova, Alba, Dolj și Constanța, la Inspectoratele Școlare din județele Harghita, Neamț și Ilfov precum și la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. Un consumator bine informat stă la baza unei piețe financiare dezvoltate.

Categorii:

Grup țintă: Adulți / utilizatori de servicii financiare, Studenți, Tineri (între 18-25 ani), Altele
Acoperire sector: Asigurări, Investiții, Pensii private, Piața de capital, Altele
Acoperire teritorială: La nivel național
Instrumentul sau activitatea prin care se implementează inițiativa: Elaborarea unei broșuri, Altele
Instituția sau organizația: Autoritatea de Supraveghere Financiară