Share

7 mai 2024

European Money Quiz 2024


Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția a VI-a a finalei naționale a concursului European Money Quiz organizată de Asociația Română a Băncilor în parteneriat cu Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanțelor și Institutul Bancar Român.

European Money Quiz este o competiție europeană care s-a desfășurat în cadrul Global Money Week și European Money Week, în luna martie 2024, acestea fiind programe internaționale de conștientizare privind creșterea nivelului de educație financiară și digitală.
În urma celor trei sesiuni organizate anul acesta în cadrul concursului național European Money Quiz, locul I a fost câștigat de elevi din București, respectiv de la Colegiul Național Spiru Haret București, Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” București și de la Școala nr. 41 București.
În cadrul fiecărei sesiuni, câștigătorii locului I primesc un premiu în valoare de 3.000 lei net, câștigătorii premiului II beneficiază de 2.000 lei, iar ocupanții locului III primesc un premiu în valoare de 1.000 lei.
Dintre câștigătorii locurilor I, doi elevi cu cel mai bun punctaj, de la Colegiul Național Spiru Haret București și Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” București, au reprezentat România și au concurat la finala europeană a concursului de educație financiară European Money Quiz care s-a desfășurat la data de 19 aprilie 2024 la Bruxelles. La competiție au participat 26 de state Europene.

Categorii:

Grup țintă: Elevi
Acoperire sector: Asigurări, Banking, Finanțe personale / Bugetul familiei, Macroeconomie
Acoperire teritorială: La nivel național
Instrumentul sau activitatea prin care se implementează inițiativa: Altele
Instituția sau organizația: Asociația Română a Băncilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor