Share

8 iulie 2022

Forumul Educației Financiare


Forumul Educației Financiare

În data de 9 iunie 2022 Autoritatea de Supraveghere Financiară, Academia de Studii Economice din București și Asociația Română a Băncilor sub Înaltul Patronaj al Președintelui României au organizat Forumul Educației Financiare.
Această manifestare, prima dintr-o serie anuală, are ca misiune conștientizarea importanței educației financiare pentru toate categoriile de vârstă și se adresează tuturor părților implicate în educația financiară, piețelor financiare și societății civile.

Categorii:

Grup țintă: Altele
Acoperire sector: Asigurări, Banking, Finanțe personale / Bugetul familiei, Investiții, Macroeconomie, Pensii private, Piața de capital, Taxe și impozite, Altele
Acoperire teritorială: La nivel național
Instrumentul sau activitatea prin care se implementează inițiativa: Altele
Instituția sau organizația: Asociația Română a Băncilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Altele