26 februarie 2025

Sesiuni de formare profesională continuă: „ Formarea personalului didactic din învăţământul primar în domeniul financiar (StartFIN)”


Începând cu anul 2022, ISF a primit acreditarea programului Formarea personalului didactic din învăţământul primar în domeniul financiar (StartFIN) dedicat cadrelor didactice preuniversitare din învăţământul primar. Sesiunile de formare a cadrelor didactice urmăresc obținerea de competențe cu privire la gestionarea banilor şi adoptarea unor decizii care au consecințe financiare, precum şi conturarea unei imagini a modului în care banii sunt percepuţi, cheltuiţi, economisiţi, împrumutaţi sau investiţi în societatea de azi.

Pentru cel de-al doilea an de implementare, programul a continuat să înregistreze un interes crescut, în perioada de raportare fiind organizate 17 grupe de participanţi, însumând un număr de 411 cadre didactice înscrise și 680 de ore de instruire.
Potrivit acreditării, programul StartFIN are o durată de 40 de ore de formare, iar la finalul acestora, cursanții care întrunesc minimum 80% prezență sunt admiși în etapa de evaluare finală, având posibilitatea transmiterii unui portofoliu educațional care este evaluat de o comisie, conform prevederilor OME nr. 4224/06.07.2022 privind implementarea programelor pentru dezvoltare profesională continuă.

Raportat la cele 17 grupe finalizate (ultima grupă având programată sesiunea de evaluare finală în luna februarie 2025), programul de formare continuă StartFIN a înregistrat 303 absolvenți, iar rata de promovabilitate aferentă programului este situată la 73.72% din numărul celor înscrişi iniţial, principalele motive de abandon/eliminare fiind, fie o suprapunere cu deplasări în afara țării a cadrelor didactice, fie cu o parte a activităților didactice, majoritatea dintre aceștia exprimându-și însă dorința de a se înscrie în grupele viitoare ale programului.

Categorii:

Grup țintă: Cadre didactice
Acoperire sector: Asigurări, Banking, Finanțe personale / Bugetul familiei, Investiții, Pensii private, Piața de capital, Taxe și impozite, Altele
Acoperire teritorială: La nivel național
Instrumentul sau activitatea prin care se implementează inițiativa: Online, Curs, Instruire - denumirea cursului, Altele
Instituția sau organizația: Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Educației Naționale, Altele