Share

15 iunie 2022

Start2Teach


Start2Teach program adresat profesorilor din mediul preuniversitar

Start 2 Teach este programul ASF adresat profesorilor din învățământul preuniversitar, având ca obiectiv principal transferul de informații specifice educației financiare ne-bancare necesară pedagogilor.
Programul Start2Teach a continuat și în anul 2022 sub formă de seminare online cu înscriere gratuită. Peste 3800 de cadre didactice au participat până acum la seminarele susținute. În cadrul acestui webinar de 2 ore sunt prezentate o serie de noțiuni, informații și suporturi didactice care pot fi utilizate în activitatea educațională.

Categorii:

Grup țintă: Cadre didactice
Acoperire sector: Asigurări, Pensii private, Piața de capital
Acoperire teritorială: La nivel național
Instrumentul sau activitatea prin care se implementează inițiativa: Online, Curs
Instituția sau organizația: Autoritatea de Supraveghere Financiară