Parteneri
Ministerul Educației și Cercetării, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, elaborează și implementează politica națională în domeniul învățământului, exercitând, în domeniul învățământului preuniversitar, o serie de atribuții, între care:
- elaborează, aplică, monitorizează și evaluează politicile educaționale naționale;
- coordonează elaborarea și aprobă Curriculumul național și sistemul național de evaluare, asigură și supraveghează respectarea acestora;
- elaborează politicile naționale în domeniul resurselor umane;
- elaborează, împreună cu alte ministere interesate, strategia colaborării cu alte state și cu organismele internaționale specializate în domeniul învățământului, formării profesionale și al cercetării științifice;
- elaborează metodologii și regulamente pentru asigurarea cadrului unitar al implementării politicilor educaționale naționale;
În realizarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației și Cercetării înființează, organizează și finanțează comisii și consilii naționale.
Banca Naţională a României a fost înființată la 17 aprilie 1880, fiind, din perspectivă cronologică, cea de-a 16-a bancă centrală din lume. Obiectivul său fundamental îl reprezintă asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Banca Naţională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).
Potrivit Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, principalele sale atribuții sunt:
- elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;
- autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;
- emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
- stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
- administrarea rezervelor internaţionale ale României.
Banca Naţională a României este condusă de un Consiliu de administraţie. Preşedintele Consiliului de administraţie este Guvernatorul BNR.
Ministerul Finanţelor se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor publice.
Ministerul Finanţelor este minister cu rol de sinteză și îndeplineşte, în principal, următoarele funcţii:
- De strategie, prin care se asigură, în conformitate cu politica financiară a Guvernului şi cu normele Uniunii Europene, elaborarea strategiei în domeniile de activitate specifice ministerului: fiscal, bugetar, contabilitate publică, reglementări contabile, datorie publică, audit public intern, managementul investiţiilor publice, domenii reglementate specific;
- De reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul finanţelor publice;
- De reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român şi al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate şi în limitele stabilite prin actele normative în vigoare;
- De administrare a veniturilor statului;
- De administrare a datoriei publice;
- De monitorizare împreună cu celelalte ministere/ autorităţi competente potrivit legii a asistenţei tehnice oferite acestora de instituţiile financiare internaţionale şi băncile guvernamentale de dezvoltare/ cooperare internaţională;
- De coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană, precum şi a contactelor cu structurile comunitare, din punct de vedere administrativ, în acest domeniu;
- De coordonare şi reglementare a controlului financiar preventiv cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public;
- De evidenţă a bunurilor ce constituie domeniul public al statului;
- De combatere a evaziunii fiscale, exercitată prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate;
- De administrare a monopolului de stat privind organizarea şi exploatarea activităţii de jocuri de noroc pe teritoriul României, exercitată prin Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc;
- De administrare a schemelor de ajutor de stat al căror furnizor este desemnat conform prevederilor legale în vigoare;
- De unitate de achiziţii centralizate realizate prin Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este autoritatea națională de reglementare, autorizare, supraveghere și control a pieței financiare nebancare – piața asigurărilor, piața de capital, sistemul de pensii private. Obiectivele ASF sunt asigurarea stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor financiare nebancare, promovarea încrederii în aceste pieţe, precum şi asigurarea protecţiei consumatorilor de instrumente, produse și servicii financiare nebancare.
Asociația Română a Băncilor este una dintre cele mai puternice asociații profesionale din România, care reprezintă întreaga piață bancară și care s-a extins prin includerea a nouă membri afiliați, companii non-bancare, punând astfel bazele unui parteneriat ce își propune să contribuie la consolidarea unui mediu de afaceri predictibil, transparent și de încredere în România. Prioritățile industriei bancare vizează menținerea rolului sistemului bancar de principal finanțator al economiei României cu asigurarea stabilității și credibilității sectorului bancar.
Asociația Română a Băncilor are o tradiție de 30 de ani și este membră a Federației Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Consiliului European al Plăților, a Federației Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European și în 26 de organisme naționale lucrative privind dezvoltarea și perfecționarea cadrului economic. Pentru aceasta, comunitatea bancară pune la dispoziție peste 800 de specialiști din cadrul instituțiilor de credit și membrilor afiliați care participă la cele 24 de comisii tehnice.