Acest program a fost realizat de către ASF în parteneriat cu Poliția Română și alți actori ai pieței. Pe parcursul celor două ediții (2017 - 2019) au fost realizate și distribuite peste 71 000 de materiale informative. Create special pentru copii, acestea au avut ca principal scop prezentarea regulilor aferente siguranței rutiere într-un mod cât mai prietenos și accesibil pentru aceștia.
De asemenea polițiștii rutieri s-au întâlnit cu elevi de la mai multe unităţi de învăţământ în cadrul unor sesiuni de informare în domeniul siguranței rutiere. Polițiștii le-au explicat copiilor cât este de important să fie prudenți atunci când se deplasează pe drumurile publice în calitate de pietoni, biciclişti sau chiar de pasageri în vehicule, fiind îndrumaţi să traverseze numai după ce s-au asigurat că şoferii au oprit pentru a le acorda prioritate.
Au fost purtate discuții și despre semnificația indicatoarelor și marcajelor rutiere destinate în special pietonilor.