Share

15 martie 2021

SmartFIN@ISF – Seminarii de perfecționare vocațională pentru studenți


Institutul de Studii Financiare în parteneriat academic cu universitățile din România susține demersurile de educație financiară prin atragerea studenților din ani terminali, ciclul licență sau master. Proiectul de seminarii de perfecţionare vocaţională are drept obiectiv îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor studenților care vor deveni consumatori de servicii financiare (la finalul studiilor), dar și a potențiali angajați în piețele financiare (asigurări, bănci, pensii private, investiții).

Institutul de Studii Financiare, în parteneriat academic cu 19 universități din România, a urmărit susținerea demersurilor de educație financiară  prin atragerea  studenților din anii terminali, ciclul licență sau master.  Proiectul “SmartFIN@ISF – Seminare de perfecționare vocațională” are ca obiectiv îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor studenților care vor deveni consumatori de servicii financiare (la finalul studiilor) dar și potențiali angajați în piețele financiare (asigurări, bănci, pensii private, investiții).

În 2021, au fost organizate 51 de sesiuni la care au participat 47 de experți în domeniu din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, I.S.F. și asociațiilor profesionale din domeniul financiar, partenere I.S.F.  Dintre acestea, 11 sesiuni au fost organizate în parteneriat cu Laboratorul Academic al Autorității de Supraveghere Financiară, în centrele universitare din București, Alba Iulia, Galați, Pitești.

La aceste seminare au participat 4113 studenți care au primit certificate de participare eliberate de I.S.F. și recunoscute de instituțiile ce activează în domeniul piețelor financiare non-bancare. Ca urmare a participării la seminare, 1280 studenți au răspuns solicitărilor organizatorilor cu privire la furnizarea de feedback, considerând seminarele de perfecționare vocațională utile și interesante, exprimându-şi dorința de a mai participa la astfel de evenimente.